Un aspect important al relației medic-pacient îl reprezintă acordul informat. CEDO a stabilit că pacienții au dreptul la informare adecvată și completă cu privire la tratamentul lor medical, riscuri și tratamente alternative. De altfel, jurisprudența CEDO este convergentă în sensul în care statele părți au obligația de a adopta măsuri de reglementare care să asigure respectarea integrității fizice a pacienților și protejarea acestora, în măsura în care este posibil, de consecințele grave pe care le pot presupune intervențiile medicale. Impunerea unui tratament fără consimțământul pacientului se consideră atingere adusă integrității fizice a persoanei în cauză.
Practic, medicul are obligația de a informa pacienții cu privire la consecințele previzibile pe care intervenția medicală planificată le poate avea asupra integrității fizice a pacienților și să îi informeze în consecință. Dacă un astfel de risc previzibil apare fără ca pacientul să fi fost informat în prealabil în mod corespunzător de către medicul său, atunci medicul poate fi ținut responsabil în solidar cu furnizorul de servicii medicale. Legiuitorul român a instituit în sarcina medicului obligația de a obține acordul informat după explicarea în prealabil, pe înțelesul pacientului, a metodelor de tratament, a diagnosticului, prognosticului, potențialele riscuri, etc. Pacientul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă și să poată lua decizii în consecință și complet informat.
Într-o hotărâre recentă (2023), Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere delictuală (recurs), a reținut în motivarea hotărârii faptul că reflexiile etico-juridice privind relația dintre medic și pacientul său au ca element central obținerea acordului informat al acestuia, așa cum este reglementat de Legea 95/2006 în art. 660 și urm. Pacientul este îndreptățit să cunoască diagnosticul bolii sale, posibilitățile de intervenție și tratament, riscurile la care se expune, șansele de vindecare sau pericolele privind agravarea stării sale de sănătate pentru a-și putea exprima în mod liber și în deplină cunoștință de cauză „acordul informat”.
Răspunderea civilă pentru malpraxis medical poate fi angajată, alături de alte erori profesionale, comise în îndeplinirea activităților de prevenție, diagnostic și tratament, și pentru nerespectarea reglementărilor legale privind obținerea consimțământului informat al pacientului. Omisiunea informării pacientului cu privire la anumite chestiuni medicale care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi fost de natură să-i ofere pacientului posibilitatea de a alege o anumită soluție, reprezintă nu numai încălcarea unei obligații profesionale de natură a antrena răspunderea civilă, dar și o culpă etică prin ignorarea demnității pacientului, ca ființă umană.
Obligația de informare a pacientului este o obligație distinctă și autonomă față de cea de îngrijire a pacientului, cu consecințele juridice decurgând din acest fapt. Obținerea consimțământului informat al pacientului este condiția esențială pentru acordarea tratamentului sau efectuarea intervenției chirurgicale. Lipsa informării poate conduce la prejudicierea pacientului pentru pierderea șansei de a evita riscul vătămător privind alegerea îngrijirilor medicale, aplicarea unui anumit tratament ori efectuarea unei intervenții care i-a pus în pericol viața sau care a determinat chiar pierderea vieții.
Din punct de vedere juridic, dovada îndeplinirii obligației de informare a pacientului este în sarcina medicului, medicului stomatolog, asistentului medical, moașei ca titular al acestei obligații juridice care este, prin conținutul său concret, o obligație de rezultat și nu de mijloace, deoarece îndatorirea are o finalitate precisă și anume aceea de a furniza pacientului datele și informațiile privind starea sa de sănătate, tratamentul sau intervenția chirurgicală.
Având în vedere perspectiva jurisprudențială și consecințele juridice ale lipsei acordului informat sau obținerii unui acord informat incomplet, este necesar să se acorde o atenție deosebită modului în care se obține acordul informat al pacientului, în sensul în care acordul informat tipizat trebuie să fie adaptat de la caz la caz, în concret, și să nu fie o simplă formalitate realizată prealabil actului medical de personal necalificat.